Deoarece am fost elevă a școlii de muzică din Suceava și ulterior, am, absolvit Liceul Pedagogic m-am bucurat din plin de avantajele unei educații și instruiri competente în plan artistic și am participat de la o vârstă fragedă la numeroase spectacole șio concursuri în domeniul artistic.
Odată ajunsă la catedră și apoi la coordonarea activității didactice din cadrul Clubului Copiilor Rădăuți m-am preocupat permanent de instruirea elevilor mei în vederea pregătirii și realizării unor programe artisitice la un nivel ridicat.
Am încercat ca, în urma prezentării fiecărei serbări, fiecărui spectacol sau la participările în con cursurile de gen, să înlătur aspectele negative ivite și să găsesc modalități de perfecționare a stilului de lucru cu copii în vederea obținerii unor rezultate mai valoroase. Corelarea activității muzicale cu cea coregrafică s-a realizat în mod natural datorită interferențelor ce există între aceste arte și speificul activității cercului ce cuprinde formații de dans și grup vocal.
Copiii și tinerii care au activat un timp mai îndelungat într-o formație de dans au o ținută mai corectă și se bucură de o stare mai bună a sănătății. Munca depusă alaturi de membrii Ansamblului Artistic își găsește încununarea în organizarea și prezentarea unor spectacole cu conținut bogat și variat oferind astfel satisfacție și bucurie atat specatatorilor cât și micilor artiști.