Aeromodelismul este un sport tehnico-aplicativ ce constă în proiectarea, construirea și pilotarea sau lansarea fără comandă directă a aeromodelelor.
Este o activitate de timp liber (hobby), dar şi o ramură sportivă în cadrul Federației Aeronautice Internaționale., al cărui obiect de activitate este acela de construire, lansare şi pilotare a unor modele de avioane foarte asemănătoare cu avioanele reale în ceea ce priveşte principiile de zbor.Practic aeromodelismul este primul pas în pătrunderea tainelor aviaţiei
Cercul de aeromodelism din cadrul Clubului Copiilor Rădăuți are o istorie de peste 30 de ani şi are ca scop principal dezvoltarea abilităţilor practice ale elevilor. Astfel elevii înscrişi la cerc pun în practică cunoştinţele teoretice dobândite la şcoala formal, în special cele de matematică și fizică.
Pornind de la noțiunea de „model” care înseamnă reprezentarea în mic a unui obiect, ca machetă, elevii sunt instruiți să construiască aeromodele, adică acele „modele de avioane de dimensiuni reduse, care pot zbura fără pilot o anumită distanță”, bazându-se pe noțiunile de aerodinamică însușite la orele de predare.
Testarea performanțelor acestor modele se realizează în cadrul concursurilor locale, județene și naționale desfășurate pe baza regulamentului Federației Române de Modelism.
Cercul nostru oferă un mediu favorabil pentru elevi de a se manifesta într-un domeniu care nu se regăsește în activitatea scolară. Aici sunt îndrumați să-și cunoască și să-și dezvolte aptitudinile în funcție de interese și motivații.
Activitatea tehnico-stiințifică organizată în cadrul cercului, are drept obiectiv dezvoltarea aptitudinilor și deprinderilor de lucru, stimularea spiritului creator și inovator, mergând până la atingerea performanțelor.